Atracții turistice în Hunedoara: Sarmizegetusa Regia - cetatea dacică


Sarmizegetusa Regia (cea regească) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane.

Sarmizegetusa Regia - cetatea dacică

Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea de Munte din județul Hunedoara. Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină): Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, (colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege etc. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină.

După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Fortificaţia pe care vizitatorii o pot vedea astăzi pe teren datează din perioada războaielor daco-romane de la începutul secolului al II-lea. Zidurile sale, realizate mai ales din blocuri de calcar, închid o suprafaţă de cca. 30 000 m2. În diverse puncte din interior şi din imediata vecinătate, au fost descoperite urmele unor barăci şi ale unor edificii romane. Fortificaţia dacică iniţială, cu o suprafaţă estimată la cca. 10 000 m2, a fost aproape complet afectată de distrugerile şi de amenajările de mare amploare ale terenului din timpul războaielor.

Cum se ajunge la Sarmizegetusa Regia

Punctul de plecare spre Sarmizegetusa Regia îl reprezintă localitatea Costești. La Costești se ajunge pe două trasee:
  • dinspre Orăștie se urmează traseul Beriu – Orastioara – Costesti - aproximativ 20 km
  • dinspre Călan pe direcția Orasul Nou – Ohaba Streiului – Chitid – Ocolisul Mic – Costești -aproximativ 22 km
Din Costești se merge spre Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia pe un drum asfaltat, pe o distanta de 20 km.

Drumul de acces este asfaltat în întregime (din anul 2016), pe tot traseul dintre Costești și Grădiștea de Munte, și te va conduce într-o parcare auto suficient de încăpătoare unde nu se plătește taxă dar unde există o barieră care nu îți permite deplasarea mai departe. De aici traseul se continuă pe jos pe un drum pavat cu dale de andezit, aproximativ 15 minute de urcat.

Există două trasee de vizitare a sitului (Traseul 1 și Traseul 2) pe care le poți parcurge după bunul plac cu recomandarea de a lectura în prealabil toate panourile informative de la intrare.

  • Traseul de vizitare nr. 1: poarta de vest – cale de acces poarta de est – zona sacră – turnul pentagonal și retur
  • Traseul de vizitare nr. 2 – poarta de vest – calea de acces dreapta spre atelierul monetar – poarta de sud – poarta de est și retur

Program și tarife de vizitare Sarmizegetusa Regia

Vizitarea sitului istoric de la Sarmizegetusa Regia se face doar în locurile şi pe traseele stabilite după următorul program:
  • 1 mai-30 septembrie - zilnic între orele 09.00-20.00
  • 1 martie-30 aprilie și 1 octombrie-30 noiembrie - zilnic între orele 09.00-18.00
  • 1 decembrie-28/29 februarie - zilnic între orele 10.00-15.00
Tarifele de vizitare sunt: adulţi – 10 lei, elevi, studenţi şi pensionari – 5 lei, ghidaj audio – 20 lei, taxă filmare şi foto comercială – 300 lei.

Localizare pe Google Maps


Fotografii din luna iunie 2017

Sarmizegetusa Regia - Panou de informare pe DJ705A înainte de  localitatea Costești

Sarmizegetusa Regia - Centrul de informare turistică Costești-Cabană

Sarmizegetusa Regia - Parcare auto amenajată (de aici drumul se parcurge pe jos 10-15 min)

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia -Casa de bilete - Punct de informare

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia - indicatoare cu cele două trasee

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia - Templul Mare Circular

Sarmizegetusa Regia - Templul Mare Circular

Sarmizegetusa Regia - Altarul de andezit

Sarmizegetusa Regia - Altarul de andezit

Sarmizegetusa Regia - Templul de calcar

Folosește comentariile

Împărtășește și altora experiența ta, fă precizări referitoare la precizia datelor prezentate sau cu privire la elemente informative ce consideri că lipsesc din articol.

Niciun comentariu:
Write comentarii