Aflați oarecum în umbra Bucegilor, Munții Baiului îi vezi de fiecare dată când mergi pe DN1, pe direcția dinspre Comarnic spre Predeal, pe partea dreapă a drumului ce străbate Valea Prahovei.
Împăduriți și plini de vegetație, Munții Baiului pot fi o alternativă la mult prea populari Bucegi, o alternativă aflată peste drum, care într-un final îți va oferi o vedere superbă tot spre vârfurile stâncoase și impunătoare ale Bucegilor.
În general, traseele din Munții Baiului sunt de dificultate de la mică până la medie și pot fi o alegere potrivită pentru un traseu nou în aer curat, în inima naturii.
Unul dintre cele mai populare trasee din această zonă este cel care pleacă din Azuga și se termină în Predeal, trecând pe la Vârful Clăbucetul Taurului și cabana Gârbova.
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal
Cabana este localizată sub Vf. Clăbucetul Taurului (1520 m) și la numai 20 de minute de telescaunul de la Clăbucet - Plecare.
Marcaje de urmat:
Împăduriți și plini de vegetație, Munții Baiului pot fi o alternativă la mult prea populari Bucegi, o alternativă aflată peste drum, care într-un final îți va oferi o vedere superbă tot spre vârfurile stâncoase și impunătoare ale Bucegilor.
În general, traseele din Munții Baiului sunt de dificultate de la mică până la medie și pot fi o alegere potrivită pentru un traseu nou în aer curat, în inima naturii.
Unul dintre cele mai populare trasee din această zonă este cel care pleacă din Azuga și se termină în Predeal, trecând pe la Vârful Clăbucetul Taurului și cabana Gârbova.
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal
Cabana Gârbova
Cabana Gârbova este situată la o altitudine de 1350m și este unul dintre cele mai importante obiective turistice de pe Valea Prahovei, din Munţii Baiului. Accesibilă și modernă, cabana oferă cazare cu tot confortul necesar și un restaurant cu mâncare gustoasă și băuturi pentru toate gusturile.Cabana este localizată sub Vf. Clăbucetul Taurului (1520 m) și la numai 20 de minute de telescaunul de la Clăbucet - Plecare.
Traseu
Azuga (gară), Vârful Clăbucetul Taurului (1520m), cabana Gârbova (1350m), Predeal (gară)- triunghi albastru: pe tot parcursul traseului
Timpi:
- 2h - 2.30h: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova
- 1h - 1.30h: cabana Gârbova, Predeal
Dificultate: ușor
Observații: traseu pentru o zi ce poate fi parcurs tot timpul anului. Folosește echipament corespunzător și planifică traseul astfel încât să îl parcurgi pe timp de zi.
Am început traseul de la Gara Azuga, în apropierea căreia am parcat mașina. Locurile de parcare în zonă sunt destul de multe. Din Predeal ne vom întoarce la Azuga cu trenul, iar mașina ne va aștepta pregătită aici, gata pentru reîntoarcerea spre București.
De la Gara Azuga am ieșit în DN1, am făcut stânga și la aproximativ 50m, pe partea dreaptă a drumului, am găsit indicatorul care anunță durata și marcajul traseului și poteca care urcă ușor prin pădurea de lângă drum.
La început poteca urcă ușor, dar pe parcurs urcușul devine mai abrupt și mai greoi. Îți recomand să te uiți în spate de fiecare dată când ai ocazia, pentru că vederea spre Bucegi îți va bucura nespus privirea. Urmează câteva pante mai abrupte și mai solicitante iar totul va culmina cu cea dinaintea unei mici poienițe unde traseul se va bifurca la dreapta spre Vârful Clăbucetul Taurului și la stânga spre cabana Gârbova.
De aici am mers spre Vârful Clăbucetul Taurului, la care se ajunge în numai 15-20 min. Acesta a fost pentru mine punctul culminant al traseului. Orizontul dechis spre culmile din împrejurimi și mai ales spre Bucegi îți taie respirația, iar fotografiile de mai jos cred că spun totul. Vei fi încercuit de vârfurile Piatra Mare şi Postăvaru, la dreapta fratele Clăbucetul Azuga, apoi Munţii Neamţului și vârfurile Urechea şi Cazacu.
Traseul spre vârf urcă pe Drumul Tunului pe unde "a fost urcat armamentul ostașilor români care au luptat și au căzut eroic în Războiul pentru Reîntregirea Neamului, în luna octombrie, anul 1916, pe Vârful Clăbucetul Taurului. Ca o sfâșietoare mărturie a sacrificiului fiilor neamului stau urmele tranșeelor și adăposturilor armatei române încă vizibile pe Vârful Clăbucetul Taurului".
Coincidența face că tot în luna octombrie am făcut și eu acest traseu, dar la distanță de 102 ani.
Din vârf traseul poate fi parcurs drept înainte, căci se va ajunge tot la Cabana Gârbova, însă eu am preferat să mă întorc la răscrucea despre care vorbeam anterior, pentru a continua traseul spre cabană prin pădure, urmând același marcaj triunghi albastru.
Cabana Gărbova am găsit-o adăpostită într-o vale, nu înainte de a ne întâlni cu caii și vacile crescute aici, dar și cu ciobăneștii care stau de strajă și păzesc cabana de urși.
După o pauză pentru o ciorbă fierbinte și gustoasă, am continuat traseul urcând câțiva metri pe lângă pădurea din stânga, până când traseul marcat cu triunghiul albastru pătrunde din nou printre copaci și continuă fără nici o porțiune greoaie până dă în pârtia Clăbucet și apoi coboară pe aceasta până în Predeal. Vei vedea că mulți dintre turiștii pe care îi vei întâlni la cabană vor alege să urce drept înainte pe drumul forestier care urcă abrupt și duce spre telescaunul de la Clăbucet Plecare.
După ce am coborât în Predeal, am continuat pe jos, pe asfalt, până în DN1, am făcut dreapta și după 10 minute am ajuns la gară de unde cu trenul ne-am întors în Azuga, unde lăsasem mașina. Din Predeal spre Azuga sunt trenuri cam din oră în oră, unele private iar unele ale CFR. Eu am avut norocul să nu aștept decât vreo 10 minute pentru trenul care m-a condus spre locul de unde am început traseul, Gara Azuga.

Localizare pe Google Maps
Fotografii din luna octombrie 2018
Intrarea pe traseu din Azuga, de pe DN1 |
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal |

Dreapte spre Clăbucetul Taurului, stânga spre Cabana Gârbova |
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal |
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal |
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal |
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal |
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal |
Traseu în munții Baiului: Azuga, Vârful Clăbucetul Taurului, cabana Gârbova, Predeal |
Vârful Clăbucetul Taurului |

Cabana Gârbova |
Cabana Gârbova |
Pârtia Clăbucet |
Capătul Pârtiei Clăbucet, vedere spre Predeal |
Folosește comentariile
Împărtășește și altora experiența ta, fă precizări referitoare la precizia datelor prezentate sau cu privire la elemente informative ce consideri că lipsesc din articol.
Surse: Sursa1
Surse: Sursa1
Niciun comentariu:
Write comentarii