Drumeție de weekend în Vama Buzăului: Cascada Urlătoarea și Rezervația Valea Zimbrilor

Drumeție de weekend în Vama Buzăului, Brașov: Cascada Urlătoarea și Rezervația Valea Zimbrilor

Vama Buzăului nu este în Buzău și nu este o vamă. Vama Buzăului este o comună în județul Brașov,  la poalele Munților Ciucaș, formată din satele Acriș, Buzăiel, Dălghiu și Vama Buzăului (reședința). Pe lângă faptul că este una dintre cele mai reci zone din țară, unde meteorologii vânează mereu primele temperaturi negative din sezonul de iarnă, aici se găsesc două obiective turistice interesante, dar mai puțin cunoscute.

Eu am ajuns pe aici ca o alternativă la traseul spre Lacul Vulturilor. Am plecat din București dis de dimineață, prognoza meteo era ok, dar când am ajuns la Cabana Valea Neagră s-a pus ploaia și ne-a tăiat elanul de urcat pe munte. Ne-am urcat în schimb în mașină și am cotrobăit internetul despre împrejurimi. Așa am găsit Cascada Urlătoarea și Rezervația Valea Zimbrilor.

Cascada Urlătoarea

Poate ai mai auzit de Cascada Urlătoarea sau poate chiar ai fost pe acolo, însă nu, nu vorbim despre cea de lângă Bușteni, din apropierea traseului turistic care duce spre Platoul Bucegi pe Valea Jepilor, aceea este mult mai cunoscută. Vorbim despre cascada cu același nume din Vama Buzăului.

Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului este una puțin diferită față de ce am mai văzut până acum. Este formată din mai multe izvoare liniare care se împrăștie pe o suprafață de zeci de metri pe stâncile calcaroase de culoare roșiatică și se varsă în pârâul Urlătoarea.

Dacă ai încălțăminte impermeabilă poți merge peste aceste firicele de apă și în felul acesta pe toată suprafața cascadei. Există totuși și o cădere mai mare și mai spectaculoasă de apă și se poate urca chiar până deasupra ei.

Se spune că debitul apei este tot timpul constant și că această cascadă s-a menținut așa de sute de ani. În zona sunt amenajate locuri de picnic cu mese și băncuțe de lemn, chiar de-a lungul drumului, pe margine, puțin mai în amonte.

La cascadă se ajunge din strada principală din localitatea Vama Buzăului iar o scurtă porțiune de drum, chiar înainte de cascadă, este neasfaltată, dar practicabilă cu orice tip de autoturism.

Rezervația Valea Zimbrilor

Zimbrul este o specie de bizon care se găsește în Europa iar din 1996 a fost clasificat ca specie pe cale de dispariție.

Zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat. Un zimbru are o lungime de 2,9 - 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda sa apropiată bizonul american. Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790. În 1927 mai puțin de 50 de zimbri mai rămăseseră în lume, toți în grădini zoologice, ultimii zimbri în sălbăticie fiind uciși de braconieri după Primul Război Mondial.

La marginea pădurii din satul Acriș din Vama Buzăului, la doar 9 kilometri de Cascada Urlătoarea și 12 minute de mers cu mașina, se găsește una dintre rezervațiile de zimbri din țara noastră, denumită rezervația Valea Zimbrilor. Aceasta a fost înființată în anul 2008 și este un parc de aproximativ 10 hectare împrejmuit, unde trăiesc câteva zeci de zimbri ce pot fi admirați de după gard, dar și cerbi și ciute. Plimbarea de jur-împrejurul rezervației durează aproximativ o oră iar în partea dinspre parcarea auto sunt amenajate foișoare de lemn și leagăne pentru relaxare.

Rezervația dispune de parcare auto amenajată iar lângă aceasta se găsește un centru de informare turistică despre Vama Buzăului și despre toate atracțiile din zonă. Accesul în rezervație se face contra-cost, dar suma este modică.

În aprilie 2019 au fost eliberați de aici 6 zimbri care au fost duși în Parcului National Vânători Neamț, zonă cunoscută și sub denumirea de "Ținutul Zimbrului".

Localizare pe Google Maps:


Fotografii:



















Folosește comentariile

Împărtășește și altora experiența ta, fă precizări referitoare la precizia datelor prezentate sau cu privire la elemente informative ce consideri că lipsesc din articol.

Surse | Sursa 1Sursa 2

Niciun comentariu:
Write comentarii